Tânăr din Suceava arestat pentru furt și relații sexuale cu o minoră. Două dosare penale reunite de procurori

Un tânăr de 23 de ani din municipiul Suceava a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de furt calificat și întreținerea de relații sexuale cu o minoră. Măsura a fost dispusă de Judecătoria Suceava, la propunerea procurorilor.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 iunie – 21 iulie 2025, tânărul ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei din Suceava, de unde ar fi furat o butelie de gaz plină, cauzând un prejudiciu de 600 de lei. De asemenea, la data de 19 iulie 2025, acesta ar fi abordat o minoră de 16 ani în apropierea unui magazin din comuna Șcheia, după care ar fi mers împreună la locuința sa, unde ar fi întreținut relații sexuale consimțite.

Totodată, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Suceava aveau în lucru un alt dosar în care același tânăr era suspectat de furt calificat, după ce, pe 3 iulie 2025, ar fi pătruns în curtea unei locuințe și ar fi sustras o bicicletă în valoare de 800 de lei.

Cele două cauze penale au fost reunite pentru o mai bună administrare a probelor. În urma probatoriului administrat, procurorii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tânărul a fost escortat și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Iași. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.