Victoria, o tânătră mămică din județul Suceava, a povestit, pentru desprecopii.com, cum viața copilului său a fost salvată datorită medicului sucevean Marian Crăciun și a echipei de la Spitalul Județean Suceava. Astfel, tânăra recomandă cu încredere tuturor viitoarelor mame să aibă încredere în specialiștii de la unitatea spitalicească suceveană.
„Bună, voi povesti si eu istorioara nașterii fetiței mele care s-a nascut la spitalul județean Suceava „Sfântul Ioan”.
Totul a fost bine cu sarcina până la 35 de săptămâni când am depistat o problemă de creștere în greutate la copil. Se numea restricție de creștere uterină. Date fiind circumstanțele, a trebuit să monitorizeze mai des sarcina. M-am prezentat mai des la medic și tot mai aveam speranța că va crește dar nu a fost să fie.
Cu nota apgar 7, cu nevoie de oxigen, iubita mea a stat o săptămână și un pic separată de mine. Atunci am hotărât că niciodată în nicio circumstanță nu-mi voi lăsa bebelușul, astfel încât nimic nu valorează mai mult decât timpul cu ea…
Medicul meu care mi-a supravegheat sarcina este doctorul ginecolog obstretician Crăciun Marian. Te poți consulta la el atât la centrul privat cât și la stat cu asigurare CAS.
Totul a fost bine cu sarcina până la 35 de săptămâni când am depistat o problemă de creștere în greutate la copil. Se numea restricție de creștere uterină. Date fiind circumstanțele, a trebuit să monitorizeze mai des sarcina. M-am prezentat mai des la medic și tot mai aveam speranța că va crește dar nu a fost să fie. Din cauza aceasta am decis împreună cu el și alți 2 medici (șefa secției Coca Laura, un doctor excelent) că trebuie să nasc cât mai rapid.
M-am conformat situației pentru că nu am avut timp de decizie
Era luni când m-am prezentat la urgență și medicul meu a dat indicații să mă interneze. Am urcat la internare, mi-a făcut ecograf și test antistres la copil și a spus că nasc prin cezariană în câteva ore. Am rămas să aștept 2 ore. Desigur că acum la fel ca și înainte de a naște prin cezariană aș prefera nașterea naturală din mai mult motive, dar m-am conformat situației pentru că nu am avut timp de decizie și în situația mea am preferat să știu că pot să-mi salvez copilașul și să-l nasc sănătos.
Dumnezeu m-a ajutat și am născut
Fiind singură complet în spital, părinții mei fiind în altă țară, am avut noroc de doamnele moașe și medic că au avut grijă de mine. Când am intrat în sala de operație în cea mai proastă stare, cu sonda m-am așezat pe masa de operație și mi-era frică. Anestezista m-a luat în brațele ei și mi-au injectat epidurala. S-au comportat foarte frumos cu mine, au vorbit cu mine în timpul operației, m-au văzut înspăimântată. Au fost acolo nu doar cu prezența dar și cu spiritul. Pentru acest lucru le datorez mult.
Recomand cu încredere medicul Crăciun Marian – nota 10
Pentru mine a fost bun. Nu a durat mult și m-au operat și scos copilașul. Doar mi l-au apropiat un pic de cap și au plecat cu el în grabă. Procedura a durat jumătate de oră. Era ora 14:45 minute când m-au adus în salon. Un regret mare că nu am născut natural este că nu mi-au adus copilașul atunci, imediat dupa naștere și nu am alăptat, ceea ce din păcate a sabotat total alăptarea mea. Desigur că în situația mea, copilașul a avut nevoie de îngrijire specială. Cu nota apgar 7, cu nevoie de oxigen, iubita mea a stat o săptămână și un pic separată de mine. Atunci am hotărât că niciodată în nicio circumstanță nu-mi voi lăsa bebelușul, astfel încât nimic nu valorează mai mult decât timpul cu ea.
Acest copil a devenit totul pentru mine
În ziua aceea m-am gândit mereu la ea. Mi-era dor nespus. Când și-a trecut efectul anesteziei m-a durut destul de mult. Cu injecții am adormit și a doua zi cu efort și durere la operație m-am ridicat și mișcat.
Echipa medicală la naștere a fost de nota 10
După, în fiecare zi am fost examinată de șefa secției. În rest, am cuvinte de laudă despre 2 asistente de copii care au manifestat empatie și grijă față de bebe de la Terapie Intensivă. Restul personalului a fost indiferent, poate din cauza volumului de muncă. Nu mă informau cu privire la starea fetiței… doar medicul ei o facea.
Noaptea o auzeam plângând și mă simțeam neputincioasă pentru că nu mi se permitea să o iau. Totuși, mulțumesc că au fost asistente empatice și grijulii cu fetița. Nu voi uita niciodată. E foarte dificil psihologic să relatez ceea ce am simțit și să povestesc cele 2 săptămâni jumătate pentru că au fost dureroase și depresive. Dacă aș putea uita ar fi perfect. Mi-a fost greu căci nu mi-am văzut familia și eram despărțită de copil. Eram și stresată din cauza pandemiei, eram testată o dată la 5 zile cu toate că nu vedeam pe nimeni din afară dar tot mi-era frică din cauza diferitelor scenarii care se întâmplau cu alte femei”.