Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) a prelungit pentru o perioadă de 3 ani statutul de destinație ecoturistică pentru Țara Dornelor.
Promovată ca destinația verde a Bucovinei, Țara Dornelor acoperă zece unități administrativ teritoriale din județul Suceava, respectiv: Vatra Dornei, Poiana Stampei, Coșna, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Șaru Dornei, Panaci, Cârlibaba, Ciocănești, Iacobeni. Vorbim despre o destinație de vacanță, cu o medie de ședere de trei-patru nopți, preferată pentru turism activ: drumeție, easy-rafting, cicloturism, călărie, schi. Caracteristicile principale sunt de zonă montană pitorească, revitalizantă, care-i ajută pe oaspeți să-și recâștige echilibrul corp-minte prin experiențe active în natură, terapii balneo și cure cu izvoare de apă vie. Natura mereu verde, apele minerale care i-au adus faima, activitățile în aer liber, Ciocăneștiul – ca exemplu al stilului de viață tradițional, produsele culinare specifice, sunt fără doar și poate elemente unice, care o deosebesc de alte destinații montane și de cele cu profil ecoturistic.
„Le mulțumim tuturor partenerilor locali și reprezentanților celor 10 primării din Țara Dornelor pentru susținerea acestui demers, care accelerează procesul de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă prin ecoturism pe care ni le-am asumat încă din anul 2019, când am obținut pentru prima dată recunoașterea oficială. Ministerul de resort are meritul de a fi dezvoltat și menținut acest mecanism de certificare, unicat pe piața europeană, care încurajează ecoturismul, cu accent pe ariile naturale protejate, afaceri locale sustenabile și existența unui plan de dezvoltare în care natura și cultura locală sunt elementele cheie. Prin stabilirea unui mod de lucru, strâns, cu autoritățile și factorii interesați, credem că vom reuși să fixăm ecoturismul pe agenda publică locală a următorilor ani și să avansăm cu atingerea obiectivelor asumate odată cu această reconfirmare.” – a declarat Mari Cazimirciuc, managerul destinației de ecoturism Țara Dornelor din partea Asociației de Ecoturism Țara Dornelor.
Demersul de obținere și prelungire a certificării a fost inițiat de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD), cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat. De peste șapte ani, această finanțare constantă a permis AETD funcționarea ca unitate de management a destinației, dezvoltarea rețelei de produse și servicii ecoturistice locale, crearea și consolidarea unui Parteneriat local, public-privat, din care fac parte cele 10 primării din destinație și reprezentanți din domeniul turismului, protecției și conservării naturii. La nivel național, Țara Dornelor face parte din rețeaua eco-destinațiilor promovate sub brandul Descoperă Eco-România, dezvoltat de Asociația de Ecoturism din România (AER).
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă următorul mesaj: „Bucovina rămâne una dintre cele mai ofertante destinațiile turistice. Felicit Asociația de Ecoturism Țara Dornelor pentru rezultatele obținute și pentru promovarea corectă și neobosită a regiunii. Certificarea ca destinație ecoturistică este doar un pas. Serviciile și valorificarea sustenabilă a resurselor sunt cele care confirmă an de an statutul pe care l-au dobândit”.
În prezent, la nivel național sunt recunoscute ca destinații de ecoturism și: Eco Maramureş (Mara-Cosău-Creasta Cocoşului), jud. Maramureş; Ţara Haţegului-Retezat, jud. Hunedoara, Colinele Transilvaniei, jud. Braşov, Mureş şi Sibiu; Băile Tuşnad şi Împrejurimile, jud. Harghita.
[embeddoc url=”https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2023/05/Diploma-tara-Dornelor-2023.pdf”]
Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD)
Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) este o organizație neguvernamentală înființată în 2010 sub umbrela Asociației de Ecoturism din România (AER), care reunește, într-un parteneriat, reprezentanţi ai sectoarelor public şi privat din domeniul turismului, protecţiei naturii şi administraţiei publice din Bazinul Dornelor.
Misiunea AETD este de a promova și implementa ecoturismul ca instrument de dezvoltare durabilă în Țara Dornelor. Între obiectivele asociației se numără integrarea resurselor locale în dezvoltarea de experiențe autentice bazate pe natură, cultură, gastronomie locală cu scopul de a contribui la calitatea turismului în destinație și la bunăstarea comunităților care îl practică.
Mai multe informații despre AETD și destinația de ecoturism, pot fi consultate pe site-ul www.taradornelor.ro.