Târg de Toamnă – Campanie Umanitară, la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” Gura Humorului

 Într-o desfășurare de forțe creative rar întâlnite, colectivul de cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Piticilor” din Gura Humorului, într-o colaborare de excepție cu preșcolarii și familiile acestora, au organizat joi, 9 noiembrie 2023, o acțiune umanitară sub deviza „Târg de toamnă- din inimă de copil”.

Prof. Elena Turza, directorul unității de învățământ, a precizat că activitatea a fost un real succes, ea mulțumind tuturor celor care s-au alăturat inițiativei instituției.

„Activitatea a avut drept scop etalarea creativității, a muncii, a frumosului instituției, concretizată în obținerea de fonduri pentru decontarea unei părți a tratamentului soțului unei colege educatoare din unitate, care, în urma unui traumatism suferit la coloana vertebrală, a rămas paralizat de la brâu în jos.

La acțiunea noastră s-au alăturat și Parohia «Sf. Mc. Varvara», prin pr. paroh Adrian Sava, Școlile Gimnaziale din oraș, Biblioteca orășenească, precum și societăți comerciale.

Mulțumim tuturor pentru înțelegere, implicare și generozitate”, a transmis directorul GPP „Căsuța Piticilor” Gura Humorului, prof. Elena Turza.