Tarifele de cazare în căminele USV, menținute la nivelul anului universitar anterior

Pentru anul academic 2023 – 2024, care va debuta pe 2 octombrie, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pune la dispoziția studenților un număr de 1289 de locuri de cazare în cele 6 cămine, situate în campusul universitar sau în apropierea acestuia, și aproximativ 150 de locuri în spații deținute de colegiile din municipiul Suceava cu care universitatea are încheiate colaborări în acest domeniu. 

„Menționăm faptul că numărul de locuri este mai mic prin comparație cu totalul cererilor pentru cazare. Ne exprimăm speranța că, prin construcția noului cămin din Campusul II Moara, în următorii ani oferta de cazare va conduce la creșterea ofertei de cazare cu 824 de locuri.

Deși asistăm la o creștere a costurilor, prin majorarea cheltuielilor cu utilitățile, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vine în sprijinul studenților căminiști și menține nivelul tarifelor de cazare în toate căminele la nivelul anului universitar anterior, cuantumuri prezentate în Planul de taxe și tarife, aprobat de Senatul Universității”, au transmis reprezentanții USV.