Tentativă de omor la Baia. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit în cap

Un bărbat din comuna Baia a fost la un pas de moarte după ce a fost atacat pe terasa unui magazin local. La data de 14.11.2025, în jurul orei 21:10, C. Ș., în timp ce se afla pe terasa unui magazin din satul Bogata, a fost lovit în cap de I. P., pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool.

Victima a suferit un hematom extradural și a fost transportată de urgență pentru intervenție chirurgicală. Martori ai incidentului au fost G. P. și F. M. V., care au asistat la întreaga scenă.

Autoritățile au declinat competența de soluționare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar fapta a fost reîncadrată ca tentativă de omor.

I. P. a fost reținut 24 de ore, iar instanța a dispus ulterior arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru a stabili toate detaliile agresiunii și împrejurările în care s-a produs aceasta.