Timian Chalet, un loc de povestit și experimentat

Odihna, natura, liniștea, bucătăria rafinată cu produse din gospodăria proprie, excursiile și drumețiile sunt doar câteva dintre elementele unei vacanțe reușite, alături de compania persoanelor dragi.
Situată în județul Harghita, Timian Chalet este o oază de relaxare și liniște ce oferă posibilitatea de reîncărcare pe deplin a bateriilor, indiferent de cât de obosit, stresat sau deprimat ajungi aici.
Și pentru că modernismul se îmbină într-un mod aparte cu frumusețea tradiționalului, la Timian Chalet două lumi își spun poveștile. Pe deoparte, putem vedea pe malul pârului ce străbate proprietatea vechea căsuță autentică, ce permite oricărui turist să se deconecteze de cotidian și să revină, pentru câteva momente, la traiul de odinioară, iar pe de altă parte, o cabană modernă și sofisticată, care răspunde tuturor cerințelor celor ce vor să înnopteze aici.


Povestea Timian Chalet începe în urmă cu 17 ani, când familia Becze-Máthé s-a mutat în acest loc de vis, iar pentru ca și alimentația să fie una sănătoasă a cumpărat zece capre pentru a avea lapte proaspăt pentru consum propriu.

„M-am documentat despre acest animal, dacă se pretează pentru relieful din această zonă, rezultatul fiind unul pozitiv, iar soţul meu a venit cu ideea de a cumpăra 10 de capre cu scopul de a ne hrăni familia” a spus Gyöngyvér Becze Máthé.

Din dorința de a oferi și celor din jur produse hrănitoare și sănătoase, familia a achiziționat ulterior o sută de capre și, chiar dacă la început a întâmpinat probleme cu mulsul și pășunatul, neavând experiență în domeniu, ulterior pașii pentru producția de brânzeturi au fost mult mai ușor de realizat.

„Locația unde se află Timian Chalet a fost inițial primul saivan al caprelor, după care a fost construit grajdul unde sunt acum, pe lângă capre, și vacile. După această mutare spaţiul era aproape gol fiind deservit doar de locuința ciobanului. În timp, au fost cumpărate șase șuri de peste 100 de ani care au fost folosite în construcția Chaletului. Apoi am achiziționat mobilier, în trei ani, pentru a decora fiecare cameră și spațiile comune, toate fiind produse în România.
Trebuie să spun că animale sunt hrănite cu iarbă și fân bio-ecologic peste care nu a fost pus niciun îngrășământ artificial, laptele fiind diferit în funcție de ceea ce mănâncă animalul. Un lapte de mai, la începutul lactației, este diferit de laptele din octombrie”, a mai spus Gyöngyvér Becze Máthé.

Natura, sursă de inspirație și model pentru Timian Chalet

 

Pășunile sunt pline de plante medicinale și de aici vine și numele pensiunii: Timian este și denumirea populară a cimbrişorului, iar în logo se regăsește imaginea unei capre, alături de o varietate de plante medicinale ce pot fi observate în zona pășunilor din munții Harghitei.

Zece camere de poveste îți vorbesc despre frumusețile locului

 

Pentru a putea împărtăși din raiul lor și altor oameni, Gyöngyvér Becze Máthé accesat fonduri prin AFIR pentru a implementa un proiect de agroturism. Astfel, turiștii au posibilitatea de a vizita ferma și de a gusta din bunătățile naturale și sănătoase produse aici.


Datorită investițiilor, oaspeții au la dispoziție zece camere, fiecare cu un design unic, dar și cu un nume special, respectiv Timian, Mineral, Lichen, Con, Rouă, Crâng, Zori de zi, Mușchi, Frunziș și Comoară, capacitatea totală fiind de 30 de persoane.
Structura clădirii este ierarhizată pe trei nivele: Pajiște, Brădet și Alpin.

„O cameră dublă costă 130 de euro cu acces 2 ore pe zi la SPA. Accesul la SPA se face direct din chalet-ul mare, amenajat în fostul fânar. Aici avem 3 feluri de saună, jacuzzi cu hidromasaj profesional, 2 săli terapeutice de masaj, o sală mulţi funcțională de sport sau conferință, o salină, precum o terasă de relaxare la poalele muntelui, în aer liber, cu leagăne și șezlonguri.
Totodată, oferim și servicii la cerere, respectiv saună seance, sunete tibetane, Yoga sesion, relaxare și meditație. Avem 5 hamace de Air Yoga.

Printre activitățile pe care le poate face un turist care ajunge la noi se numără plimbatul cu bicicletele electrice, pescuitul, activități de off road și chiar picnicuri în natură. De asemenea, se pot face drumeții în zonă până la lacul de acumulare de la Frumoasă, dar și la Catedrala de la Șumuleu”, a adăugat proprietarul pensiunii.

Și pentru că în zonă sunt animale sălbatice, în special ursul, proprietarii Timian Chalet le recomandă turiștilor să respecte indicațiile și să se plimbe doar prin locurile sigure.

Celor care iubesc adrenalina, Nicu Hațegan, proprietarul AHA House, pune la dispoziția turiștilor o plimbare în care îți vei simți cu adevărat inima bătând. Traseul de off road pornește din Harghita Băi și ajunge până la Piatra lui Kossuth.

Bunătăți pentru care merită să alegi Timian Chalet

Meniul preparat de echipa de la pensiune răsfață papilele gustative ale oricărui gurmand, carnea gătită în vasul tip clopot fiind o delicatesă pe care merită să o încerci.

„Avem trei astfel de vase, de diferite mărimi, unde putem face pâine, pește cu legume, miel sau ied cu legume. Acest gen de mâncare durează circa 3 ore și se face cu programare în prealabil.
Se poate organiza și un picnic, totul fiind pregătit de noi și pus într-un coș de picnic, urmând ca turistul să meargă la iarbă verde în zonă pentru a lua masa”, a subliniat gazda.

În meniul restaurantului Timian poți găsi felurite bunătăți care îți fac un adevărat curcubeu pe cerul gurii. Astfel, se pot servi salată de porumb cu brânză afumată, cheesecake, gulaș, păstrăv afumat, pene cu brânză și trufe, fondue cu cubulețe de pâine prăjită, măduvă de vită, raclette, ciorbă de ied, pateu din ficat de capră, dar și salam din carne de capră.
Ceea ce trebuie să știe pasionații de călătorii și bucătărie este că atât lactatele, cât și carnea sunt produse naturale, făcute după rețete consacrate și, foarte important, sunt bio.

Producerea brânzei

 

În Stațiunea Harghita Băi am participat la o degustare de vinuri pentru a pune în evidență brânzeturile produse la Timian.

Lângă grajd este un spațiu special amenajat pentru producerea diverselor tipuri de brânză. Caprele sunt mulse cu mulgători, iar vacile prin metoda tradițională. Fiindcă ținem la igienă am ales această metodă. După mulgerea animalelor laptele este păstrat în tancurile de răcire. De aici laptele este termizat și păstrat la 75 de grade circa 30 de minute.

Anul acesta echipa de la Timian Chalet a prelucrat 220 de kg de brânză de vacă și capră.

Brânza camembert

Aceasta este produsă din lapte de vacă, prin metoda tradițională.
Brânza Camembert este o brânză moale cu un gust natural și, de aceea, este foarte îndrăgită. Brânza Camembert originală este produsă din lapte crud, iar procesul de producție necesită cam 3 săptămâni la o temperatură de 10 grade. Conținutul de penicilină rezultat cu ajutorul bacteriei din umiditate este singurul mucegai care poate fi consumat și ingerat de organismul uman.

Având în vedere că brânza produsă aici este vândută în cutie de lemn, după ce ulterior a fost ambalată în hârtie cerată face că produsul să fie unul 100% autentic.

Brânza Camembert poate fi degustată cu vin spumant Crama Garboiu.

Brânza proaspătă de vacă cu arpagic și usturoi

Delicatesă artizanală din munții Harghitei, creată din lapte integral de vacă, acest tip de brânză are o aromă autentică, prospețimea sa fiind completată de arpagicul verde.
Brânza de vacă cu arpagic și usturoi poate fi asociată perfect cu vinuri precum Pinot Noir, Rhein Riesling sau Chablis.

Brânză de capră 100% maturată timp de 4 – 5 luni

Laptele de capră este foarte sănătos fiind cel mai aproape de laptele uman/matern. Acest tip de lapte este ingerat ușor și de cei care au intoleranță la lactoză.

Acest tip de brânză a fost servită cu un vin rose Fraunedorf.

Brânză de capră maturată timp de 2 ani

Delicatesă artizanală din lapte de capră, maturată timp de doi ani, are un gust unic, bogat și aromat, cu textură densă.
Brânza de capră, spre deosebire de brânza de vacă, poate fi digerată mai uşor şi este mai cremoasă datorită faptului că moleculele de lipide din laptele de capră sunt mai mici.
Brânza maturată 2 ani a fost servită cu o Fetească Neagră Sâmburești.

Brânză mixt capră și vacă 50% fiecare plus pesto din trufe negre

Delicatesă artizanală din lapte de vacă și lapte de capră, cu trufe negre, din munții Harghitei. Acest cașcaval capătă complexitate și caracter prin procesul maturării. Trufele îi dau o aromă bogată de mosc, nuci și ciuperci.
Acest tip de brânză favorizează vinurile albe ușoare cu aciditate mai accentuate, fiind servită cu un Ice Wine Liliac.

 

Foto: Nelu Gheorghe