Toate detaliile despre accidentul mortal de la Bosanci

În după-amiaza zilei de marți, 4 octombrie, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Bosanci. La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Potrivit ISU Suceava, din nefericire, în urma evenimentului, s-au înregistrat două victime, una dintre ele având leziuni incompatibile cu viața, iar cadrele medicale au declarat decesul. Cea de-a doua victimă, un bărbat, era conștientă și a primit îngrijiri medicale, a fost monitorizată din punct de vedere medical, iar ulterior a refuzat transportul la spital.

Potrivit IPJ Suceava, din primele verificări s-a constat faptul că o femeie în vârstă de 52 ani a condus autoturismul din direcția Bosanci către satul Cumpărătura, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe acostament și a lovit un parapet metalic, ulterior rasturnându-se în afara părții carosabile de la o diferență de nivel de cca. 2,5 metri.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducatoarei auto de 52 de ani. În autoturism se afla în calitate de pasager și un bărbat de 70 de ani din comuna Bosanci care nu a suferit leziuni.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca în cadrul necropsiei sa fie recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Poliția Municipiului Suceava în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.