Toate detaliile incendiului de la Bucșoaia

Un incendiu puternic a izbucnit joi, 10 septembrie, în localitatea Bucșoaia, mai multe construcții fiind afectate de flăcări. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La locul incendiului au fost trimise echipaje ale pompierilor militari și civili de la subunitățile din Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, precum și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii.

Flăcările au cuprins două locuințe și două construcții anexe dintr-o gospodărie, respectiv o bucătărie de vară și un adăpost de animale. Incendiul s-a extins și la un garaj aflat pe proprietatea învecinată.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul, iar intervenția pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor a continuat până în jurul orei 19:00.

Cele două anexe gospodărești au ars în totalitate. Cele două locuințe au fost afectate parțial, fiind distruse podurile și acoperișurile, precum și o parte din parter. De asemenea, au fost degradate pardoseli, pereți și tavane, dar și mobilier, aparatură electronică și electrocasnică și alte bunuri.

Echipajul pompierilor paramedici SMURD a monitorizat doi bărbați care prezentau atac de panică. Unul dintre aceștia, în vârstă de 44 de ani, a fost preluat și transportat la spital pentru investigații suplimentare.

În incendiu au pierit și opt iepuri de casă.

Pe proprietatea învecinată, flăcările au distrus garajul și au degradat aproximativ patru metri cubi de lemn de foc, opt metri cubi de cherestea, o fereastră cu tâmplărie din PVC și alte bunuri.

Intervenția pompierilor a permis salvarea gospodăriilor învecinate și a bunurilor materiale aflate pe proprietățile afectate de incendiu.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.