Tragedie la Mihoveni: un bărbat a murit după ce a căzut într-o fântână de 30 de metri

Un bărbat de 57 de ani, din localitatea Mihoveni, și-a pierdut viața luni dimineață, 18 august, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 30 de metri. Incidentul a fost semnalat la 112 în jurul orei 08:45.

La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu accesorii speciale și o ambulanță SMURD B2. Intervenția a fost sprijinită și de un echipaj SAJ tip C, cu medic.

Cu ajutorul echipamentelor din dotare, salvatorii au reușit să scoată victima la suprafață. Din păcate, bărbatul era inconștient. Deși echipajele medicale au aplicat imediat manevrele de resuscitare, viața acestuia nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.