La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 13 iulie, în 3 centre de examen, s-au prezentat 818 candidaţi (88,05%) din cei 929 candidaţi înscriși.
În județul Suceava, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, procentul notelor peste 5 (cinci) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 79,6 %.
Pe tranșe de note, situația are următoarea configurație: 3 candidați au obținut nota 10 (0,39%), 358 de candidați au obținut note între 7 și 9,99 (47,1%), iar 244 de candidați au obținut note între 5 și 6,99 (32,11%), restul (155) obținând note sub 5 (20,39%).
Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 760 de lucrări, întrucât 58 de candidați s-au retras din concurs din motive personale, în conformitate cu prevederile metodologiei.
Contestațiile se depun la sediul ISJ Suceava sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 20 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 27 iulie.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințele de repartizare, organizate de către ISJ Suceava în zilele de 29 iulie şi 1 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).