Trei studenți de la FLSC au beneficiat de un sejur în Franța

Trei studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării au beneficiat de un sejur SILC (Sejur de Imersiune Lingvistică și Culturală) la Sevrier, în Haute-Savoie, Franța, timp de două săptămâni, între 28 septembrie și 12 octombrie 2022. Studenții au fost selectați pe baza unui dosar de candidatură și a unui interviu susținut în fața unei comisii de jurizare alcătuită din patru membri ai Asociației ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage), cea care acordă această bursă aflată la cea de a 23-a ediție, începând din 1998. Cheltuielile de cazare, masă și transport pe durata sejurului sunt suportate integral din fondurile Asociației.

Dna lector univ.dr. Elena-Camelia Biholaru, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine, gestionează colaborarea dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” și Asociația franceză precum și procesul de selecție al candidaților pentru bursa SILC de care au beneficiat până în prezent 51 de tineri.

Studentele din anul al III-lea, Simona-Rodica Vasilciuc, de la programul de studii licență Limba și literatura franceză – Limba și literatura spaniolă, Denisa Ciungu, de la specializarea Limba și literatura franceză Limba și literatura germană, și masterandul Anton Zazuliak, din anul I, Teoria și practica traducerii, au beneficiat de un program dens, care le-a permis aprofundarea competențelor profesionale (comunicarea, traducerea și interacțiunea verbală dinamică în limba străină în contexte variate), dar și a celor transversale (relaționarea în echipă ca reprezentanți/ambasadori USV, participarea la proiecte de benevolat cu impact asupra comunității).

Imersiunea lingvistică a presupus interacțiunea continuă cu francezi nativi, dată fiind găzduirea fiecărui bursier la două familii diferite pe toată durata sejurului și exersarea limbii franceze în contexte de comunicare dintre cele mai variate. 

Imersiune culturală a inclus, în principal, vizitarea muzeelor locale (Muzeul clopotelor Paccard, Muzeul Tradițiilor din Haute-Savoie; piața din orașul vechi Annecy), dar și explorarea celor mai importante obiective din Paris ( Muzeul Luvru, Muzeul Orsay, Turnul Eiffel, Catedralele Notre-Dame de Paris și Sacré-Coeur, Opéra Garnier, etc.). Una dintre surprizele sejurului a fost întâlnirea cu scriitorul  Eric Emmanuel Schmitt, aflat la o lansare de carte la Talloires și primirea de autografe din partea acestuia. 

Imersiunea culturală și turistică a vizat descoperirea celor mai spectaculoase monumente ale naturii (Chamonix cu Mont-Blanc, Semnoz, Cheile Gorges du Fier, plimbare cu vaporul pe lacul Annecy – lacul cu cea mai pură apă din Europa, turul lacului cu bicicleta, vizitarea unor spectaculoase grădini de flori și plante aromatice la Aix-les-Bains), dar și participarea la evenimente tradiționale (Sărbătoarea recoltei – Fête du terroir, Sărbătoarea populară a coborârii turmelor de la munte – Descente des Alpages). 

La Sărbătoarea recoltei, studenții au participat la pregătirea și vânzarea sarmalelor, dar și altor produse culinare locale la standul ASAP, destinat strângerii de fonduri necesare susținerii de activități cu caracter social și educativ în satul Iacobești (comuna Grănicești) cu care localitatea Sevrier este înfrățită din 1990. Bursierii au participat la ședința lunară a Asociației ASAP, dar și la activitățile acesteia precum distribuirea de alimente pentru persoanele defavorizate. 

În calitatea sa de voluntar activ, masterandul  Anton Zazuliak a avut misiunea de a prezenta activitățile derulate de către Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava prin Centrul USV de consiliere pentru refugiaţi (asigurarea gratuită a cazării și a meselor pentru refugiații din Ucraina, asigurarea transportului voluntarilor suport din cadrul Centrului USV și a ajutoarelor destinate refugiaților) la întâlnirea cu elevii de la Liceul Catolic privat Saint Michel din Annecy, dar și la o întâlnire a Asociațiilor organizată de primăria din Sevrier. În luna mai a acestui an, odată cu jurizarea pentru bursa SILC, Asociația ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage) a donat o sumă importantă de bani pentru a susține Universitatea în demersurile sale de a veni în ajutorul refugiaților ucraineni din zona Sucevei. 

Studenții au putut profita de oportunități variate. De exemplu, incursiunea de la Bazar sans frontières le-a permis să achiziționeze nenumărate cărți de specialitate la un preț modic;  întâlnirea de la Paris cu senatorul Pierre Hérisson, fost primar al localității Sevrier, le-a permis să viziteze Senatul Francez. 

Creat acum douăzeci și patru de ani, Sejurul SILC (Sejur de Imersiune Lingvistică și Culturală) le permite în mod constat beneficiarilor săi să descopere limba și civilizația franceză la ea acasă, să descopere savoarea culturală și culinară a unui întreg patrimoniu, să își dezvolte simțul civic, să își valorifice tradițiile proprii, să își consolideze la modul practic cunoștințe diverse și să aprofundeze achiziții culturale și sociale cu valoare de resurse extrem de valoroase în devenirea lor personală și profesională.