Trofeul Festivalului „Constelația Necunoscută” a ajuns la Suceava

Trofeul celei de-a 51-a ediţii a Festivalului-concurs de muzică uşoară “Constelaţia Necunoscută”, organizat de Casa de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui, în parteneriat cu Primăria Vaslui și cu Radio Iași,  a ajuns la Antonia-Cristina Crimuț Doroftei, în vârstă de 9 ani, din Neagra Șarului, județul Suceava. În concurs s-au înscris peste 70 de concurenți, cu vârste între 4 și 18 ani, din Iași, Botoșani, Galați, Suceava sau chiar din Republica Moldova.

Juriul, ca de fiecare dată, a fost format din specialiști în domeniu.

„Un moment aparte în cadrul festivalului l-a constituit momentul dedicat compozitorului Marcel Iorga, bunul nostru prieten și colaborator. În onoarea acestuia am realizat un videoclip și am acordat un trofeu special. Dincolo de asta, cred că întregul festival s-a desfășurat la un nivel calitativ foarte înalt, iar copii care au urcat pe scenă au în Festivalul de la Vaslui o adevărată rampă de lansare. Le mulțumim tuturor celor care au participat la acest festival: concurenţilor, profesorilor şi părinţilor, juriului, celor trei prezentatori şi, nu în ultimul rând partenerilor noştri implicaţi în organizarea Festivalului. A fost o competiţie frumoasă, la finalul căreia toţi ne putem declara câştigători”, a spus Ionel Bordeianu, directorul casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, principalul organizator al Festivalului.”, a spus Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură ”C. Tănase” Vaslui.

După o competiţie extrem de grea, cu mici artişti a căror performanţe vocale au dat mult de furcă juriului, au fost desemnaţi şi câştigătorii, pentru fiecare categorie de vârstă.