Turismul din Bucovina, recunoscut la nivel european. Traseul „Via Mariae – Drumul Reconcilierii” a obținut locul al II-lea, la categoria „Turism religios, pelerinaj și spiritual” a ECTN

„Via Mariae – Drumul Reconcilierii” din Bucovina a obținut locul al doilea, la categoria „Turism religios, pelerinaj și spiritual” a Premiilor Rețelei Europene de Turism Cultural (ECTN) „Destinația turismului cultural durabil 2023”, premiul I fiind adjudecat de Púca Festival at County Meath, Irelands Ancient East (Irlanda). Acest premiu reprezintă cu adevărat o recunoaștere europeană a turismului din Bucovina, ceea ce înseamnă un mare câștig pentru întreaga zonă.

Ceremonia de decernare a premiilor ECTN a avut loc la Pafos, Cipru, pe 19 octombrie 2023, la cea de-a 16-a Conferință ECTN.

Trebuie spus că „Via Mariae – Drumul Reconcilierii” din Bucovina a fost înscris în concurs de către Consiliul Județean Suceava și promovează abilitățile tradiționale, meșteșugurile și creativitatea.

 Reamintim că traseele de drum Via Mariae sunt sub formă de cruce în Europa, odată de la nord la sud, din Częstochowa (Polonia) până în Međugorje (Bosnia și Herțegovina) și odată de la est la vest, de la Putna, la Cacica, trecând pe la Mănăstirea Nicula de la Cluj, apoi prin Budapesta și până la Viena.

În Bucovina, cu o lungime de 130 km, acesta vine din județul Neamț, ajunge la Poiana Mărului, în comuna Mălini, și la mănăstirile Slatina, Voroneț, Mănăstirea Humorului, Sucevița și Putna.