Ucrainean fără permis, depistat la volanul mașinii, în PTF Siret

Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un cetățean ucrainean care conducea un microbuz, deși avea suspendat dreptul de conducere pe drumurile publice din România.

Joi, 17 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a intra în România un cetăţean ucrainean, în vârstă de 47 de ani. Acesta conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, conducătorului auto i-a fost solicitat și permisul de conducere. Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că, în luna iulie 2022, dreptul de a conduce al cetățeanului ucrainean a fost suspendat de către autoritățile române.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.