Un an și cinci luni de închisoare, pentru un bărbat din Dorna Arini care a condus beat

Miercuri, 27 septembrie, la orele 16.30 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis  în aceeași zi de către Judecătoria Vatra Dornei față de un bărbat de 46 de ani din comuna Dorna Arini, județul Suceava, condamnat la o pedeapsă de 1 an și 5 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Bărbatul de 46 de ani a fost identificat de polițiști pe raza comunei Dorna Arini, satul Ortoaia, fiind reținut, escortat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.