Un angajat al Spitalului Județean Piatra Neamț, cu AVC acut, salvat de medicii de la Spitalul Județean Suceava

În dată de 17 mai 2023 a fost transferat la SJU Suceava, pe cale terestră, un angajat al Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ care a instalat un accident vascular cerebral ischemic acut în timpul orelor de serviciu.

„Este un exemplu relevant pentru colaborarea dintre două unităţi medicale mari din nord-estul ţării. Pentru acest pacient s-a iniţiat tromboliza la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, iar în continuare, la Spitalul Judeţean Suceava, s-a efectuat tratamentul endovascular (trombaspiratie), în compartimentul de Radiologie Intervenţională. Pacientul a fost internat iniţial pe secţia ATI (12 ore) fiind ulterior transferat pe secţia de Neurologie, cu evoluţie favorabilă, intervenţia precoce în acest caz fiind esenţială pentru recuperarea deficitelor neurologice”, a spus dr. Daniela Neagu, medic şef secţie Neurologie în cadrul SJUSV.

Echipa medicală implicată a fost formată din dr. Ioana Boarescu medic neurolog, dr. Creteanu Mihai Jr., dr. Husar Alexandra şi medicul rezident Gabriel Mircea, medici radiologi intervenţionişti şi dr. Titieni Denisa, medic ATI.

Echipa medicală a Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean Suceava a primit, în acest an, din partea Organizaţiei Europene de Stroke, premiul Angels „Platinum”, un premiu onorific, pentru a recompensa munca depusă şi îngrijirile excelente în domeniul Accidentului Vascular Cerebral.