Un bărbat condamnat la închisoare, prins pe Aeroportul din Suceava. Acesta venea de la Londra

Luni, 14 noiembrie, a fost depus în Penitenciarul Botoșani Alexandru-Iulian B., față de care Tribunalul Brăila a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 237/2020 din data de 02.11.2022, fiind condamnat la pedeapsa de 4 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea  infracțiunilor de „constituirea unui grup infracțional organizat” și „complicitate la infracțiunea de contrabandă”.

Persoana condamnată a fost identificată de către polițiștii de frontieră din cadrul P.P.F. Aeroport Suceava, la 14.11.2022, pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, pe sensul de intrare în țară, la cursa aeriană Anglia-România, din direcția Luton-Suceava.