Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată la 24.11.2025, la ora 10.31, prin SNUAU 112, de către Serviciul de Ambulanță Suceava, substația Vatra Dornei, cu privire la găsirea unei persoane decedate într-o locuință din comuna Dorna Candrenilor.
Echipa operativă care a ajuns la fața locului a constatat că, la ora 10.20, D. D., în vârstă de 51 de ani, fusese găsit decedat în propria locuință din satul Dorna Candrenilor. Cel care l-a găsit a fost tatăl său, D. G., care îl vizita periodic împreună cu soția, ambii având domiciliul în satul Poiana Negri.
Echipajul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, substația Vatra Dornei, a declarat decesul. Din primele constatări, moartea se produsese cel mai probabil în ultimele 24 de ore.
Examinarea criminalistică nu a arătat urme de violență sau leziuni. Din discuțiile purtate cu tatăl victimei a reieșit că D. D. suferea de afecțiuni psihice și se afla în evidența medicului specialist.
Cadavrul a fost ridicat și dus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei pentru efectuarea procedurilor medico-legale.
A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, moarte suspectă, conform art. 192 alin. 1 Cod penal.


