Un bărbat din comuna Șcheia, principalul suspect în cazul fetiței de 12 ani ucisă în București

Cazul fetei de 12 ani găsită decedată în apartamentul din Sectorul 4 cutremură o întreagă țară. Mama sa, Simona, a fost găsită în Spania și audiată. În continuare, un bărbat din Suceava este căutat ca suspect în acest caz.

În cazul minorei ucise și ascunse în lada unui pat, un bărbat din satul Sf. Ilie,  comuna Șcheia este căutat drept principal suspect. Marcel Ilie Șerbiuc este cunoscut în satul Sfântu Ilie. Acesta a copilărit acolo, dar a plecat în urmă cu mulți ani în străinătate, la muncă.

Bărbatul este căutat la nivel internațional, aflându-se în Spania, ori potrivit altor surse, în Olanda.

Acesta este suspectat că ar fi ucis-o pe fata de 12 ani, găsită în apartamentul din Sectorul 4.

Mai mult decât atât, Simona, mama fetei, este și ea suspectă în acest caz. Aceasta a fost reținută în Spania și audiată.

Care este întreaga poveste în acest caz?

Anamaria Constantin, fata de 12 ani, a fost dată dispărută în urmă cu o lună și jumătate, alături de mama sa. Aceasta se afla în custodia tatălui său biologic. Mama sa avea dreptul să o vadă periodic. Simona, mama sa, este actuala concubină a lui Marcel Ilie Șerbiuc.

În apropierea Paștelui, mama a luat-o pe fetiță și ar fi dus-o într-un apartament care a fost închiriat de concubin. 

La un moment dat, mama și fata nu au mai fost de găsit, fiind date dispărute după Paște.

Sâmbătă, Ofițerii Serviciului Omoruri au intrat în alertă. Proprietarul unui apartament din Sectorul 4 a anunțat faptul că în lada patului exista un cadavru într-un sac de plastic. Chiriașii săi au dispărut. Proprietarul a fost anunțat de vecinii deranjați de miros.

Anchetatorii nu și-au putut da seama dacă persoana găsită era bărbat sau femeie, din cauza stării de degradare avansată a cadavrului.

Medicii legiști au stabilit ulterior că este o persoană de sex feminin. Inițial, s-a presupus că este vorba despre concubina chiriașului.

Polițiștii au pornit ulterior către adresa cunoscută a bărbatului, unde locuiau mai multe rude. Acestea au declarat că nu știu unde se află, însă au menționat că ar fi plecat la muncă, în afară.

La adresa respectivă au apărut mama femeii și fostul soț, după ce au văzut la televizor cele întâmplate.

După ce au luat probe ADN de la tată, medicii Institutului Național de Medicină Legală au stabilit că trupul neînsuflețit este al copilului. 

Bărbatul ar fi fost surprins părăsind apartamentul

Marcel Ilie Șerbiuc ar fi fost văzut părăsind apartamentul săptămânile trecute. Mama fetei este considerată și ea suspectă, în urma dispariției sale.

Simona, mama minorei găsite fără viață în Sectorul 4 al Capitalei a fost prinsă în Spania. Aceasta a fost ridicată de poliţia din Torrefarrera. Simona a declarat că nu și-a ucis fiica, potrivit surselor din anchetă. 

Aceasta nu a putut fi reținută, în condițiile în care pe numele ei nu există niciun mandat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care coordonează ancheta, au luat legătura cu autoritățile spaniole pentru a găsi împreună o cale legală, scrie kanald.ro.