La data de 23.09.2025, ora 10:26, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că un bărbat din comuna Dorna Candrenilor a fost găsit cu venele tăiate.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre I.P., de 64 de ani, din satul Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor. În aceeași dimineață, în jurul orelor 10:00, pe fondul unei stări depresive, acesta s-a deplasat într-o anexă gospodărească cu destinația atelier și, folosind o lamă tip „cutter”, și-a secționat venele de la încheietura mâinii stângi.
Gestul său a fost observat de P.B., angajat al S.C. Delgaz Grid S.A., care a apelat imediat numărul de urgență 112. Din discuțiile cu membrii familiei a rezultat că I.P. era cunoscut cu afecțiuni psihice, fiind internat ultima dată la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc la începutul lunii septembrie 2025.
Victima a fost transportată cu un echipaj de ambulanță la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit diagnosticul:
-
plagă tăiată profundă la încheietura mâinii stângi, cu interesare de tendoane;
-
tentativă de suicid.
Polițiștii Postului de Poliție Dorna Candrenilor au întocmit dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) din Codul Penal. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.


