Un bărbat din Frumosu, prins beat la volan, la Câmpulung Moldovenesc

Duminică, 7 august, la ora 4:40, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc  a oprit pentru control autoturismul marca VW SHARAN  la volanul acestuia se afla un bărbat.

Astfel, la volanul autoturismului a fost identificat numitul Constantin N. de 33 ani  din satul Frumosu. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc acolo unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal