Sâmbătă, 29 aprilie, la ora 15.04 lucrătorii de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin SNUAU 112 de către medicul din cadrul SAJ Suceava cu privire la faptul că A.N. de 76 ani a decedat în cimitirul de pe raza satului Hănțești.
Bărbatul locuia împreună cu soția în satul Hănțești.
La data de 29.04.2023, A.N. s-a deplasat în cimitirul de pe raza sat/com. Hănțești, județul Suceava la o înmormântare împreună cu familia. În timp ce participa la înmormântare, acestuia i s-a făcut rău și a căzut la nivelul solului unde a râmas inconștient. Membrii familiei au solicitat intervenția unui echipaj ambulanțier la fața locului în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au prezentat două echipaje ambulanțiere din cadrul SAJ Suceava care au constatat decesul și au stabilit ca și cauză a decesului stop cardio-respirator neresponsiv.
În urma verificărilor efectuate la fața locului și din discuțiile purtate cu membrii familiei s-a constatat faptul că A.N. consuma frecvent băuturi alcoolice. Acesta era înscris în evidența medicului de familie, cu boli cardiace cronice, însă medicul de familie nu a putut fi contactat.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Fotografia are caracter ilustrativ.