Un bărbat din Marginea a sunat la 112 și a anunțat că ginerele i-a bătut fiica

Pe 2 octombrie, la ora 13:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată direct de R. D., cu privire la faptul că fiica sa, C. M., de 29 de ani, a fost agresată de soțul său, C. A., de 28 de ani, ambii din comuna Marginea.

Verificările au arătat că, în jurul orei 10:00, la domiciliul comun al celor doi a izbucnit un conflict spontan din cauza unor neînțelegeri legate de treburile gospodărești. În timpul altercației, bărbatul și-a lovit soția cu palma, fără să-i provoace leziuni.

Femeia a declarat că nu are nevoie de îngrijiri medicale, însă a depus plângere penală pentru violență în familie. Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și au constatat existența unui risc iminent. A fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile împotriva agresorului.

C. M. a refuzat montarea unui sistem de supraveghere electronică. Polițiștii au deschis dosar penal pentru violență în familie, faptă prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 din Codul Penal. Ancheta este în desfășurare la Postul de Poliție Marginea.