La data de 10.06.2025, ora 05:48, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112 de către C.I., agent de pază la un hotel din municipiul Vatra Dornei, despre faptul că o persoană a fost găsită inconștientă în baia unei camere de hotel.
La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind N.M., în vârstă de 84 de ani, din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț. Acesta era cazat din data de 02.06.2025, împreună cu concubina sa, P.E., pentru efectuarea unor proceduri balneare.
Conform primelor cercetări, în dimineața zilei de 10.06.2025, în jurul orei 05:48, N.M. a acuzat o stare de rău și a mers la baie, unde a căzut inconștient. P.E. a solicitat ajutorul personalului hotelului, care a apelat imediat numărul de urgență 112.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul SAJ Suceava – substația Vatra Dornei, care a constatat decesul bărbatului. În urma examinării criminalistice a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență sau leziuni, iar din declarațiile concubinei sale a reieșit că N.M. suferea de afecțiuni cardiace.
Cadavrul a fost ridicat și depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei, urmând a fi efectuată autopsia medico-legală.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „uciderea din culpă”.


