Un bărbat din Stulpicani a murit în somn

Duminică, 12 noiembrie, la ora 02:19, lucrătorii Poliţiei oraşului  Frasin, au fost sesizați prin SNUAU112 de către o asistentă a echipajului de ambulanţă Gura Humorului despre faptul că Florentin C., în vârstă de 60 ani, a fost găsit decedat la domiciliu.

Bărbatul locuia în sat Gemenea, comuna Stulpicani. În seara zilei de 11 noiembrie spre 12 noiembrie 2023, acesta s-a pus la somn împreună cu soția sa. În jurul orei 01:00, femeia s-a trezit, ocazie cu care a observat că soțul său nu mai prezenta semne vitale. La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței care a constatat decesul acestuia.

Acesta nu era cunoscut cu afecțiuni medicale, însă era consumator de băuturi alcoolice.

Fiind examinat corporal, cadavrul bărbatului nu prezenta  semne de violență sau alte urme care să intereseze cauza, neexistând suspiciuni cu privire la decesul sus-numitului.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Orașului Gura Humorului și s-a  dispus  efectuarea necropsiei,  pentru a stabili care este cauza decesului, sens în care solicităm informarea Serviciului de Medicină Legală Suceava.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Poliţiei oraşului Frasin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea din culpă (moarte suspectă), urmând a se face propuneri procedurale prin parchet.