Miercuri, 18 ianuarie, în judeul orei 10:40, lucrătorii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat din satul Molid, comuna Vama, cu privire la faptul că pe raza satului Molid, în incinta unei societăți cu sediul în aceeași localitate, unei persoane de sex masculin i s-a făcut rău și a căzut jos.
Având în vedere cele sesizate, lucrătorii din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama s-au deplasat la faţa locului constatând următoarele:
La data de 18.01.2023, ora 10:49, C.L., din satul Strâmtura, comuna Vama, angajat al societății respective, în timp ce desfăsura activitățile de debitare si prelucrare a materialului lemnos, i s-a făcut rău și a căzut pe sol, iar colegul său de muncă l-a strigat pe apelant care se afla în apropiere să sune S.N.U.A.U. 112, pentru a solicita o ambulanță la fața locului. La scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor bărbatului, acesta cooperând cu cadrele medicale, fiind conștient și deplasându-se singur la autospeciala acestora pentru a fi transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, pentru efectuarea unor investigații mai amănunțite, lucru pe care l-a și făcut.
Din discuțiile cu bărbatul a reieșit faptul că, în luna noiembrie a anului 2022, a făcut un preinfarct și că este luat în evidență la medicul de familie cu probleme cardiace.
Cu ocazia primelor verificări efectuate s-a stabilit că acesta este angajat al societății din comuna Vama în calitate de muncitor necalificat, din data de 08.09.2017.
Totodată, urmează să fie înştiinţat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava cu privire la eveniment.
Conform cadrelor medicale din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral, sindrom confuzional, angină pectorală și reticiență cardiacă, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava.