Un barbat din Voitinel s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu ATV-ul

Un localnic din comuna Voitinel a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu un ATV pe drumurile publice. Verificările au scos la iveală că bărbatul nu deține permis de conducere, iar vehiculul nu figurează în nicio bază de date.

Incidentul a avut loc la data de 13 aprilie 2026, în jurul orei 12:50. Un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală (SPR) 4 Gălănești, aflat în misiune pe strada Luminii din Voitinel pentru soluționarea unui apel 112, a observat un vehicul de tip ATV care circula fără plăcuțe de înmatriculare.

Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, iar la volan a fost identificat M.F., în vârstă de 31 de ani, domiciliat în localitate. Întrebat despre documente, acesta a recunoscut că nu posedă permis de conducere, fapt confirmat ulterior prin interogarea bazelor de date ale Poliției Române.

Mai mult, în urma verificărilor tehnice, s-a constatat că ATV-ul condus de bărbat nu este înmatriculat sau înregistrat, vehiculul fiind ridicat de autorități pentru continuarea cercetărilor.

Deși rezultatul testării cu aparatul etilometru a fost negativ, bărbatul s-a ales cu un dosar penal. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.