Un bărbat şi-a găsit morţi în casă socrii, soţia, fiica şi cumnatul. Toţi au fost ucişi cu sânge rece – fetiţa avea doar 5 ani

Crimă şocantă în localitatea argeşeană Bascov. Un bărbat şi-a găsit soţia, copilul, cei doi socri şi un cumnat morţi, suspect fiind o rudă cu afecţiuni psihice. Bărbatul bănuit, în vârstă de 53 de ani, se află în custodia poliţiştilor.

Potrivit anchetaonline.ro, se pare că acesta trăia sub același acoperiș cu oamenii pe care i-a omorât.

Poliţia Judeţeană Argeş a transmis, în baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, că instituţia a fost sesizatî, marţi, despre faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soţia, copilul, cei doi socri şi un cumnat), decedaţi.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, poliţiştii de investigaţii criminale şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, ajunşi acolo, au constatat că cele sesizate se confirmă.

„Poliţiştii au luat primele măsuri, iar la scurt timp, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice. Bărbatul se află în custodia poliţiştilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, a precizat sursa citată.

Bărbatul a fost prins cu sprijinul jandarmilor argeşeni.

Victimele au fost cu un corp dur

„Este greu de spus la acest moment dacă a existat un mobil al acestei crime. Persoana bănuită era în evidenţă cu boli psihice, nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui. Sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu avem deocamdată detalii despre un mobil. S-au purtat discuţii cu făptuitorul. A relatat liber despre aceste fapte pentru care îl cercetăm. Se află în custodia organelor de poliţie. O să fie condus la Parchet pentru declaraţii. Era coerent şi a relatat destul de cursiv despre o anumită modalitate de sâvârşire a faptelor”, a precizat Laurenţiu Palaghiea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a menţionat că victimele nu au fost înjunghiate, cum s-a afirmat iniţial, ci lovite cu un corp dur, cel mai probabil cu un ciocan.

“Toate victimele poartă semnele unor agresiuni destul de intense (…) Informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce pot eu spune este că e vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva. Informaţiile despre înjunghiere cel mai probabil au fost legate de sesizarea iniţială în care se relata că asupra făptuitorului care a fost depistat după ce fugise din locuinţă, în pădurea din apropiere, asupra lui s-a găsit un cuţit”, a explicat Laurenţiu Palaghiea. Agresorul avea răni superficiale în momentul în care a fost prins de poliţişti, scrie dobrogeatv.ro.