La data de 17 septembrie 2025, polițiștii Biroului Combaterea Fraudelor Vamale au efectuat 10 percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acțiunea a vizat documentarea unor infracțiuni de contrabandă.
În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților G.Gheorghe. și G.Alexandra, aceștia fiind audiați în calitate de inculpați și reținuți.
Judecătoria Fălticeni a admis propunerea organului de cercetare penală și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru 30 de zile. Aceștia au fost reintroduși în CRAP al IPJ Botoșani, respectiv IPJ Iași.
Cercetările continuă sub coordonarea SICE-BCFV pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând ca Parchetul competent să dispună măsurile procedurale corespunzătoare.


