Un botoșănean neatent, vinovat de producerea accidentului de la Vatra Dornei

Luni, 24 iulie, la ora 17:06, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe D.N. 17, în municipiul Vatra Dornei, strada Roșu,a avut loc un accident rutier între două autoturisme.

 Mitică A., de 26 ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, a condus autoturismul marca BMW, pe strada Calea Transilvaniei, din municipiul Vatra Dornei, circulând din direcția Bistrița către Vatra Dornei.
Când a ajuns într-o curbă la dreapta, pe fondul neatenției în conducere, având alte preocupări în timpul mersului, a lăsat volanul liber și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul  Renault, condus de numitul Alexandru C., de 20 ani, din municipiul Vatra Dornei, care circula regulamentar din sens opus.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului Alexandru C. și a celor trei pasageri din autoturismul Renault, ce au fost transportați la Spitalul Municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, valoarea fiind negativă în ambele cazuri, iar ulterior li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”, iar cercetările vor fi efectuate de Compartimentul Rutier Vatra Dornei.