Un copil de 13 ani a fost rănit după ce a căzut cu bicicleta pe un drum județean din Vulturești

Un băiat în vârstă de 13 ani a ajuns la spital, luni, 1 septembrie 2026, după ce a căzut cu bicicleta pe un drum din localitatea Valea Glodului, comuna Vulturești.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 12 Preutești au fost sesizați prin 112, la ora 13:33, cu privire la faptul că un minor a căzut de pe bicicletă pe drumul public și prezenta o leziune vizibilă.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 13:20, băiatul se deplasa cu bicicleta pe drumul județean DJ 208C. La un moment dat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

Un echipaj de ambulanță a intervenit la fața locului și i-a acordat minorului primele îngrijiri medicale. Ulterior, copilul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.

Medicii au stabilit diagnosticul de traumatism prin cădere la membrul inferior stâng.

Verificările polițiștilor au arătat că în producerea evenimentului nu a fost implicat un alt vehicul și nu au existat alte persoane implicate. Cazul a fost înregistrat ca accident rutier cu autoaccidentare.

Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.