Un excavatorist de 52 de ani a murit după ce utilajul său a fost spulberat de trenul Iași–Timișoara

Un grav accident feroviar s-a petrecut joi seară, în jurul orei 19:40, pe raza comunei sucevene Pojorâta. Un tren de călători care circula pe ruta Iași–Timișoara a intrat în coliziune violentă cu un excavator aflat în zona căii ferate, evenimentul soldându-se cu decesul bărbatului care manevra utilajul.

Lucrări în zona șinelor, spulberate de trenul accelerat

Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost alertată prin numărul unic de urgență 112. Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, s-a stabilit că în satul Pojorâta se executau lucrări în imediata apropiere a căii ferate. Din cauze ce urmează a fi elucidate, utilajul de șantier a fost acroșat în plin de trenul accelerat.

În urma impactului deosebit de violent, conducătorul excavatorului, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a fost proiectat și găsit în stare de inconștiență.

Manevre de resuscitare zadarnice

La locul tragediei au intervenit de urgență pompierii militari cu o autospecială dotată cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.

Un excavatorist de 52 de ani a murit după ce utilajul său a fost spulberat de trenul Iași–Timișoara

Echipajele medicale au preluat victima și au început imediat manevrele de resuscitare direct la fața locului. Din păcate, în ciuda eforturilor susținute depuse de salvatori, leziunile grave suferite de bărbatul de 52 de ani au fost incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.

Cercetările privind împrejurările exacte și cauzele care au dus la producerea cumplitului accident au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava.