Un parc modern cu spațiu de joacă, inaugurat în centrul comunei Coșna

Un parc modern și dotat cu mobilier de calitate a fost inaugurat de curând în comuna suceveană Coșna. Noua investiție se află în centrul localității și este destinată tuturor cetățenilor, atât celor mici, cât și celor mari. Edilul Gavril Pardău a spus că leagănele și balansoarele sunt pregătite pentru micuții din Coșna, iar aparatele de fitness ii așteaptă pe cei mari să își consume energia și caloriile.

„Încercăm să investim în toate domeniile, iar acest parc nou amenajat a fost gândit pentru a-i desprinde pe copii și tineri de tablete și telefoane și pentru a-i face să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Astfel, îi așteptăm pe toți să se bucure atât de spațiul de joacă, cât și de parcul propriu zis din centrul comunei Coșna”, a spus primarul Gavril Pardău.