Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi este înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, constând în aceea că la data de 13.04.2023, orele 20.50, o persoană neidentificată de sex masculin, a pătruns în interiorul unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuți, unde a smuls din mâna casierei R.A. suma de 3.984 lei, rezultată din încasările din acea zi, pe care și-a însușit-o pe nedrept, după care a părăsit în fugă incinta unității comerciale.
Prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 14.04.2023, confirmată procedural de procurorul de caz, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul B.I.G pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată”, constând în aceea că la data de 13.04.2023, orele 20.50, în timp ce se afla în fața unei societăţi comerciale din mun. Rădăuți, jud. Suceava, profitând de momentul în care persoana vătămată R.A, având funcția de casier, număra suma de bani provenită din încasările din acea zi, a pătruns în magazin, unde printr-o acțiune violentă, respectiv smulgere, a sustras din mâinile acesteia suma de 3984 lei, pe care și-a însușit-o pe nedrept părăsind în fugă locul săvârşirii faptei.
Prin ordonanţa procurorului din data de 14.04.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii faţă de inculpatul B.I.G, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată”.
Față de inculpatul B.I.G a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 ore, începând cu data de 14.04.2023, ora 18.55 şi până la data de 15.04.2023, ora 18:55, iar în data de 15.04.2023, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi faţă de inculpatul B.I.G pentru o perioadă de 30 de zile, propunere care a fost admisă.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.