Vineri seara, în jurul orei 22:30, Poliția Orașului Milișăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o tânără de 23 ani din municipiul Suceava cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul său, în incinta unei stații de alimentare cu carburanți de pe raza orașului Milișăuți.
Din primele verificări s-a constatat faptul că femeia, împreună cu soțul său de 37 de ani dar și cu fiica lor minoră de doar 10 luni au participat la o petrecere în municipiul Rădăuți, soțul consumând alcool. Pe drumul spre întoarcere de la Rădăuți, întimp ce femeia conducea mașina, între aceasta și soțul său a izbucnit un conflict, femeia oprind vehiculul, luând minora în brațe și încercând să se îndepărteze și să intre în incinta unei stații de alimentare cu carburanți de pe raza orașului Milișăuți. Bărbatul a urmat-o și i-a aplicat mai multe lovituri, fără a ține cont de faptul că femeia ținea în brațe minora de doar 10 luni.
Având în vedere agresiunea săvârșită de catre bărbatul în vârstă de 37 de ani asupra soției sale de 23 de ani, chiar dacă femeia nu și-a susținut poziția procesuală prin depunerea unei plângeri penale și a refuzat expres emiterea unui ordin provizoriu de protecție deși polițiștii au aplicat formularul de risc, la nivelul Poliției Orașului Milișăuți s-a întocmit din oficiu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Totodată, în urma administrării materialului probator, prin raportare și la vulnerabilitatea creată pentru copilul minor al celor doi a fost informată și DGASPC Suceava pentru dispunerea măsurilor conform competențelor.
După finalizarea tuturor activităților procedurale desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, față de bărbatul de 37 de ani s-a dispus luarea măsurii preventive de reținere pentru 24 ore pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,violență în familie,, și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice”. Bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Polițiștii reiterează faptul că măsurile aplicate în cazul săvârșirii unor astfel de fapte vor fi din cele mai ferme, familia fiind percepută ca un mediu optim de dezvoltare a copiilor, context în care astfel de manifestări violente trebuie abordate cu intransigență și fermitate.