Miercuri, 29 octombrie, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de Popa N., care a reclamat că a fost victima unei înșelăciuni.
La 26 octombrie, Popa N. a găsit pe Facebook un anunț pentru o dronă 4K cu două camere, la prețul de 324 lei. Inițial, a completat datele pe site, fără a finaliza comanda. Pe 27 octombrie, a fost contactat telefonic de o femeie care l-a întrebat dacă dorește să confirme comanda, descriindu-i produsul. Popa N. a acceptat, iar livrarea urma să se facă în maxim 3 zile lucrătoare.
Pe 29 octombrie, curierul FanCourier i-a adus coletul. După plata ramburs cu cardul de credit și deschiderea cutiei, Popa N. a constatat că drona primită era mult inferioară celei comandate.
S-a întocmit dosar penal pentru distrugere, cercetările fiind continuate de lucrătorii BIC.


