Un telefon lăsat la încărcat a provocat un incendiu într-un cămin studențesc din Suceava

În seara zilei de duminică, 2 aprilie, un incendiu a izbucnit într-o cameră de cămin studențesc din Suceava, unde un telefon a fost lăsat la încărcat.

Potrivit ISU Suceava, incendiul a izbucnit într-o cameră a unui cămin studentesc, situat pe strada Mihai Viteazu, după ce încărcătorul unui telefon lăsat la încărcat a luat foc.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD.

Flăcările au fost localizate și lichidate imediat. Au ars câteva materiale textile și s-au degradat tencuiala și zugrăveala camerei.

Pe timpul incendiului a explodat și un tub de spray (deodorant), dar fără să producă pagube sau să rănească pe cineva, întrucât în acel moment nu se afla nimeni în cameră.

Din fericire, incendiul a fost stins imediat și nu au fost înregistrate victime.