Un văcar din Vatra Moldoviței care și-a înjunghiat colegul, trimis în judecată pentru tentativă de omor

La data de 30 septembrie 2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu o cauză în care a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, pentru săvârşirea  în stare de provocare a infracţiunii de tentativă la omor, reținându-se următoarele:

Inculpatul a lucrat de aproximativ trei ani de ca îngrijitor de animale la o fermă de bovine din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, unde lucrează şi persoana vătămată, care este superiorul inculpatului. Între cei doi au avut loc conflicte repetate provocate de insubordonarea inculpatului precum şi de neglijența acestuia în ceea ce privește paza și îngrijirea acestora.

În după amiaza zilei de 13 august 2022, între persoana vătămată şi inculpat a avut loc o conversaţie telefonică în cadrul căreia primul i-a reproșat celuilalt că a uitat o vacă pe imaş şi că trebuie să meargă să o aducă la fermă. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a adoptat un comportament neadecvat, violent în limbaj, proferând injurii la adresa persoanei vătămate și ameninţând că va pleca de la fermă.

Iritat de conversaţia telefonică, inculpatul a decis să plece de la fermă spre domiciliul său, iar în jurul orei 17:30 s-a întâlnit cu persoana vătămată, între cei doi având loc încă o discuție în contradictoriu, în cadrul căreia și-au adus injurii reciproce. Conflictul a degenerat, împrejurare în care persoana vătămată a iniţiat un atac asupra inculpatului lovindu-l pe acesta cu pumnul la nivelul feţei, iar ulterior cu o piatră peste antebraţul stâng. În momentul în care victima s-a aplecat după acea piatră, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcat, un cuţit tip briceag cu care i-a aplicat acesteia o primă lovitură la nivelul pieptului, apoi încă două lovituri în zona toracelui.

Incidentul a fost observat de un martor, care a intervenit între cei doi reuşind să îi despartă, după care soția acestuia a apelat SNUAU 112.

Potrivit concluziilor medicului legist, persoana vătămată a prezentat leziuni care pot necesita pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, acestea fiind  de natură a-i  pune în primejdie viaţa.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul unor lucrători de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – Serviciul Investigații Criminale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.