Uniunea Polonezilor din România a continuat tradiția acțiunilor dedicate sărbătorilor de iarnă și, în pragul Crăciunului, a oferit cadouri copiilor și preșcolarilor din mai multe localități ale județului Suceava, precum și copiilor polonezi din municipiile Suceava, Gura Humorului, Siret și Rădăuți. Inițiativa a avut ca scop sprijinirea comunităților locale și aducerea bucuriei sărbătorilor în rândul celor mici, printr-o acțiune desfășurată în mai multe unități de învățământ și comunități cu populație poloneză.
„Spiritul Crăciunului ne amintește, an de an, cât de important este să dăruim și să fim alături de cei din jurul nostru. Și în acest an, acțiunea „Vine, vine Moș Crăciun” a adus zâmbete și emoție copiilor și vârstnicilor, în pragul sărbătorii Nașterii Domnului.Darurile lăsate de Moș Crăciun la Uniunea Polonezilor din România au ajuns la preșcolarii și elevii din Solonețu Nou, Poiana Micului, Pleșa, Păltinoasa, Moara, Cacica, Pârteștii de Sus, Racova și Vicșani, precum și la copiii polonezi din Suceava, Gura Humorului, Siret și Rădăuți.Moș Crăciun a avut și anul acesta ajutoare de nădejde, care au transmis celor mici gândurile bune și urările de sărbători ale președintelui Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher. Ca semn de mulțumire, copiii au pregătit momente artistice și serbări pline de emoție și bucurie.Uniunea Polonezilor din România mulțumește cu recunoștință sponsorului SC Maspex Romania SRL pentru sprijinul oferit și pentru contribuția la aducerea spiritului Crăciunului mai aproape de comunitățile noastre”, au transmis reprezentanții Uniunii Polonezilor din România.


