Unul dintre „oamenii de bază” a lui Radu Obreja și-a recunoscut vina. Bărbatul a primit pedeapsă cu suspendare

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 25.10.2018 – 21.12.2018, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, cunoscând că sumele de bani puse la dispoziție de către Obreja Radu Ionuț, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, provin din comiterea de către acesta a infracțiunilor de corupție (luare de mită și trafic de influență) în legătură cu promovarea examenelor teoretice și practice pentru obținerea permiselor de conducere, inculpatul ar fi ascuns natura ilicită a sumelor de bani și ar fi disimulat adevăratul proprietar al bunurilor, prin încheierea de acte juridice translative de proprietate, în temeiul cărora ar fi achiziționat pe numele său, dar pentru numitul Obreja Radu-Ionuț (proprietarul real), un număr de 17 spații situate în cadrul unei Policlinici din municipiul Suceava și un teren în suprafață de 1000 mp pe care este edificată o construcție de 74 mp situat într-o comună din județul Suceava.

În perioada ianuarie-noiembrie 2020, cunoscând că sumele de bani puse la dispoziție proveneau din comiterea de către Obreja Radu Ionuț a infracțiunilor de corupție menționate anterior,  inculpatul ar fi ascuns și disimulat natura ilicită a mai multor sume de bani, i-ar fi schimbat în valută și ar fi deținut la domiciliul său sumele de 650.000 euro și 246.500 lei.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra următoarelor bunuri imobile şi mobile, ce aparţin inculpatului:

– 17 spații situate în cadrul unei Policlinici din municipiul Suceava;

– un teren în suprafață de 1000 mp pe care este edificată o construcție de 74 mp situat într-o comună din județul Suceava (în valoare de aproximativ 40.000 euro);

– sumele de 650.000 euro și 245.000 lei, ridicate în baza procesului verbal de percheziție imobiliară din data de 26.11.2020,

– sumei de 146.348,30 lei, drept sume de bani obținute din exploatarea bunurilor supuse confiscării, sumă consemnată în contul ANABI pe numele inculpatului;

– sumei de 11.800 lei drept sume de bani obținute din exploatarea bunurilor supuse confiscării, sumă consemnată pe numele inculpatului la bancă.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Suceava cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.