Președinta Comisiei Europene a declarat joi seara, după reuniunea Consiliului European, că ajutorul dat fermierilor din țările afectate de cantitățile mari de cereale ucrainene intrate pe piață nu este suficient și că acesta va fi majorat. Anunțul său vine după ce președintele Klaus Iohannis a cerut în ședința Consiliului European majorarea sumelor, potrivit digi24.
„Aș dori să subliniez marele succes al culoarelor de solidaritate care au permis Ucrainei să exporte cantități mari de cereale și alte produse agricole. Aceasta este pe lângă Inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră, a doua mare inițiativă pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cereale. În acest context, este important să ajutăm – și am discutat despre asta – fermierii noștri din Uniunea Europeană care trebuie să facă față consecințelor pieței. Pentru că acum vin multe cereale pe piața europeană, iar asta are o influență asupra prețurilor. Și, prin urmare, acele țări din prima linie care ajută cel mai mult nu ar trebui să sufere și să fie dezavantajate. Ca prim pas, am mobilizat peste 56 de milioane de euro din Rezerva Agricolă de Urgență. Dar acest lucru nu este suficient. Acest lucru a fost foarte clar în seara asta. Prin urmare, sunt recunoscătoare României care a făcut o moțiune și a cerut să analizam creșterea acestei sume pentru fermierii din statele din prima linie”, a declarat președinta Comisiei Europene. În marja Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a prezentat președintei Comisiei Europene situația dificilă în care se află fermierii români, care trebuie sprijiniți ca urmare a pierderilor suferite. Klaus Iohannis a solicitat reanalizarea de catre Comisie a situației.
Despăgubirile care revin țării noastre au fost stabilite, inițial, la 10,05 milioane de euro, o sumă care a nemulțumit profund autoritățile române. De altfel, înainte de reuniunea de la Burxelles, președintele Iohannis a criticat Comisia pentru suma aprobată. „Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană folosește o formulă de calcul fără să negocieze cu nimeni și acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund. Dar nu le-am văzut și nu pot să comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană pe aceste spețe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate – după părerea mea – contabilicește. Sunt chestiuni complicate, trebuie să ținem cont, de exemplu, sau cel puțin trebuia Comisia Europeană să țină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre piețele lumii. (…) Este regretabil că astfel de abordări ultrabirocratice pun sub semnul întrebării buna credință a Comisiei” a declarat președintele înaintea Consiliului European, potrivit psnews.ro.