USV a găzduit cea de-a XII-a ediție a Concursului Național de Știință și Tehnologie RoSEF

În perioada 24-26 octombrie 2022, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit cea de-a XII-a ediție a Concursului Național de Știință și Tehnologie RoSEF. Concursul îşi propune sporirea interesului tinerei generaţii pentru domeniul ştiinţific şi cel tehnic, familiarizarea elevilor din domeniul preuniversitar cu metodica şi tehnica cercetării, punerea în valoare a elementelor de inovare şi inventică ce au ca autori tinerii.
La concurs au participat peste 80 de elevi și profesori din mai multe localități din țară: București, Constanța, Eforie Sud, Satu Mare, Carei, Brașov, Deva, Vaslui, Iași, Bacău, Vatra Dornei, Coșna, Cajvana, Siret, Rădăuți și Suceava. Cele 36 de lucrări ale elevilor au fost expuse în holul Corpului A al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și s-au încadrat în una dintre următoarele secțiuni ale concursului: Științe, Științe aplicate, Robotică și Tehnologia informației. Juriul a fost format din cadre didactice de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și profesori din învățământul preuniversitar.
Organizatorii concursului au fost: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Societatea Științifică CYGNUS, în parteneriat cu Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și MILSET Romania. Manifestarea a fost cofinanțată de Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava.


Concursul RoSEF – Romanian Science and Engineering Fair – reprezintă etapa națională de selecție pentru 12 concursuri internaționale, desfășurate pe toate continentele lumii, printre care se află și International Science and Engineering Fair (ISEF), organizat în fiecare an în SUA, fiind cea mai veche şi mai mare competiție de proiecte, aflată la cea de-a 65-a ediţie, şi la care participă anual peste 3.000 de elevi din 60 de ţări.