Valul de căldură persistă în toată țara. Luni, în Suceava va fi COD PORTOCALIU

ANM a emis o nouă avertizare de COD PORTOCALIU de caniculă valabilă luni, 28 august. Potrivit ANM,  valul de căldură va persista în toate regiunile. Astfel, în Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, sudul Olteniei și al Munteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Începând de marţi (29 august) valul de căldură se va retrage spre jumătatea estică.

Duminică, 27 august, valul de căldură va persista în toată țara. În jumătatea estică a Transilvaniei, vestul și sudul Moldovei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în toate zonele de câmpie, deal și podiș, cu temperaturi maxime ce se vor situa în general între 35 și 37 de grade. Minimele termice se vor încadra între 17 și 21 de grade.