Vasile Rîmbu află în curând dacă își păstrează funcția de primar al Sucevei

Procesul de corupție în care primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a fost trimis în judecată de DNA – Serviciul Teritorial Suceava a ajuns la final.

La termenul de miercuri, 23 aprilie, avocații au susținut pledoariile finale, iar Curtea de Apel Suceava, care analizează apelul formulat de edil, a anunțat că va pronunța sentința miercuri, 30 aprilie.

Decizia va fi definitivă, iar în cazul unei condamnări cu executare sau suspendare, Vasile Rîmbu își va pierde funcția de primar, urmând să fie organizate alegeri anticipate.

Totuși, dacă va fi achitat sau dacă instanța va menține soluția pronunțată de Tribunalul Suceava – 1 an și 4 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei –, acesta își va păstra mandatul.