Vești bune pentru cetățenii comunei Poieni Solca! Trei drumuri importante vor fi asfaltate

Comuna suceveană Poieni Solca face noi pași spre modernizare și dezvoltare. De curând, Primăria a primit peste 9,7 milioane de lei, bani guvernamentali, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru modernizarea prin asfaltare a mai multor kilometri de drum. Potrivit edilului Dumitru Lăzărean, cu această sumă de bani vor fi asfaltate trei tronsoane de drum. Este vorba despre porțiunea cuprinsă între Școala din localitate și limita cu orașul Solca, cea dintre zona „Torocuța” și Școala „Racova” și despre cea dintre zona „Pitei” și stadionul din comună.

Trebuie spus că, prin acest proiect, circa 30% din drumurile principale aflate în administrarea unității administrativ teritoriale vor fi modernizate. 

„Așteptăm să fie semnat contractul de finanțare pentru ca mai apoi să putem organiza licitația aferentă începerii lucrărilor. Cu cât procedurile legale vor fi îndeplinite mai repede, cu atât cetățenii din comuna noastră vor beneficia de asfaltul mult dorit. Cei cinci kilometri vor deservi o importantă parte din comunitatea noastră, oameni care au sperat de-a lungul anilor că și ulița lor va vedea asfaltul”, a declarat primarul comunei Poieni Solca, Dumitru Lăzărean.

Edilul a adăugat că, deși bugetul local al comunei nu este unul foarte mare, oamenii nu trebuie să sufere din acest motiv. De aceea, ori de câte ori se ivește vreo sursă de finanțare a proiectelor acesta nu ezită să acceseze fonduri care contribuie semnificativ la creșterea calității vieții cetățenilor.

De curând, în zona „Racova” din comuna Poieni Solca a fost construit un pod nou care deservește cetățenii din zonă. Investiția a fost realizată cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții, în cadrul aceluiași proiect fiind asfaltați și 1,08 kilometri de drum. 

Și pentru gospodarul se cunoaște de la poartă, Primăria Poieni Solca va amplasa la cele trei intrări din comună câte un totem care respectă arhitectura zonală și care oferă informații celor care tranzitează sau vizitează localitatea. Această investiție se realizează cu bani de la bugetul local.