Vești bune pentru șoferii cu polițe RCA făcute la Euroins. Decizia luată de Guvern

Şoferii ar putea plăti poliţe RCA la preţuri plafonate până la anul şi nu doar până în toamnă, aşa cum a fost stabilit iniţial. Sunt discuţii pe acest subiect la Guvern, iar decizia ar putea fi luată în şedinţa de săptămâna viitoare. Sunt veşti şi pentru cei care au poliţe Euroins. Chiar puţin mai devreme Guvernul a anunţat că aprobă prelungirea valabilităţii lor cu încă 3 luni, în condiţiile în care asigurările cumpărate de la compania falimentară ar fi expirat pe 8 septembrie. Experţii în asigurări spun că în lipsa plafonării stabilite de Guvern, prețurile RCA vor crește cu minim 25-30% la aproape toate categoriile de vehicule din ianuarie 2024, atât pentru că asigurătorii pot face aceste creșteri, dar și pentru că în piața RCA au rămas mai puțini jucători.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, prelungirea valabilităţii poliţelor Euroins cu încă trei luni şi anume până la data de 8 decembrie. Prim-ministrul a explicat că această măsură este luată deoarece sunt în vigoare peste 1,8 milioane de poliţe emise de Euroins. 

„O altă decizie importantă este prelungirea valabilităţii poliţelor Euroins cu încă trei luni, adică până pe 8 decembrie. Motivul acestei modificări cred că este legitim. Sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de poliţe emise de Euroins, iar dacă s-ar păstra termenul actual de expirare, 8 septembrie, este evident că ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurare obligatorie RCA a unui segment uriaş din parcul auto naţional”, a explicat Marcel Ciolacu.

Deținătorii de polițe Euroins pot cere plata daunelor și după 9 septembrie 2023

Conform legii şi deciziei instanţei, deţinătorii de poliţe emise de către Euroins au de la declararea falimentului, maximum 90 de zile, adică până pe 8 septembrie 2023 inclusiv, pentru a contracta un alt furnizor de RCA şi pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună în situaţia în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare şi/sau a cererilor de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, sau 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior . 

Deţinătorii de poliţe pot solicita în toată această perioadă rezilierea contractelor de asigurare şi recuperarea restituirilor de primă sau, în caz, contrar, poliţele încetează de drept în 90 de zile, termen care se împlineşte la 8 septembrie 2023, scrie observatornews.ro.