Vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, la hramul mănăstirii și deschiderea Zilelor Comunei Slatina

Vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simeria, au participat în această dimineață la hramul Mănăstirii Slatina, închinată Schimbării la Față a Domnului, iar ulterior au luat parte la deschiderea Zilelor Comunei Slatina.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, în prezența a numeroși credincioși de toate vârstele, veniți în pelerinaj din județul Suceava și din întreaga țară, la una dintre cele mai frumoase și mai vechi mănăstiri ale Bucovinei, prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu.
Alături de vicepreședinții administrației județene s-au aflat primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, senatorul Ioan Stan, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale și județene.

„Aici, la poalele Munților Stânișoarei, pe valea pârâului Suha Mică, este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ale Bucovinei și vin cu bucurie în suflet de fiecare dată când am ocazia. Am ținut să fim prezenți în această zi de mare însemnătate pentru comunitatea locală. După momentele de rugăciune de la mănăstire, ne-am bucurat să fim alături de localnici și la deschiderea Zilelor Comunei Slatina, o sărbătoare care aduce comunitatea împreună. Le transmit tuturor locuitorilor multă sănătate, bucurie și puterea de a păstra frumusețea, tradițiile și spiritul acestei comune”, a declarat vicepreședintele Stelian Simeria.

„Schimbarea la Față a Domnului este o sărbătoare care ne vorbește despre credință, speranță și înnoire sufletească. La ceas de hram, îi doresc obștii Mănăstirii Slatina ani binecuvântați, iar locuitorilor comunei și tuturor pelerinilor, gânduri bune, sănătate și pace sufletească. Mă bucur că am putut fi prezent și la deschiderea Zilelor Comunei, alături de o comunitate unită și primitoare”, a transmis vicepreședintele Nicolae Robu.