Viceprimarul Lucian Harșovschi: „În 2023, în municipiul Suceava s-au întemeiat 411 familii și s-au născut 3649 de copii”

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a informat că, în anul ce tocmai a trecut, în municipiul Suceava s-au născut 3649 de copii, respectiv 1763 fete și 1886 băieți.
Potrivit viceprimarului sucevean, totodată, s-au întemeiat și 411 familii, „printr-un DA hotărât spus în fața ofițerului de stare civilă”.
„Dintre acestea, 95 au fost oficiate de către mine, fiind martor al bucuriei și al emoției lor”, a precizat Lucian Harșovschi.
El a adăugat că cel mai des întâlnite prenume au fost: Maria (53), Anastasia (38) și Irina (33), respectiv Matei (34), Andrei (33) și Alexandru (28).