O femeie în vârstă de 29 de ani a scăpat cu viaţă, fără să fie rănită, dintr-un accident produs vineri, 21 aprilie, în municipiul Râmnicu Sărat, când un TIR încărcat cu marfă a lovit-o pe trecerea de pietoni, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Buzău, citat de Agerpres.
Incidentul s-a produs pe DN2 și a fost surprins de o cameră de supraveghere. Potrivit autorităţilor, tânăra traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, însă prea aproape de baza cabinei TIR-ului.
În imagini, se vede cum două TIR-uri sunt oprite pentru a da prioritate unor mașini care virează la stânga. Primul TIR se pune în mișcare, iar cel de-al doilea e oprit în dreptul unei treceri de pietoni.
Pe trecere, se află o femeie angajată în traversare. Din cauza lipsei de vizibilitate, la un moment dat şoferul celui de-al doilea TIR a călcat pedala de acceleraţie şi a lovit femeia care s-a trântit la pământ şi s-a rostogolit pe sub autotren.
În urma accidentului, la faţa locului au ajuns poliţiştii şi un echipaj al Ambulanţei. „Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde a ajuns şi un echipaj de Ambulanţă.
Victima, o femeie în vârstă de 29 de ani, din localitatea Poşta Câlnău, a fost evaluată din punct de vedere medical, nu a suferit leziuni”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu, pentru Agerpres.
În urma incidentului, şoferul, în vârstă de 34 de ani din Suceava, a fost sancţionat pentru neacordarea de prioritate, fiind aplicată o amendă şi măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit autorităților, scrie libertatea.ro.